Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul eşalon de-a lungul timpului

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 12 iulie 2010 ·

Ediţia 2009-2010 a primului eşalon fotbalistic românesc a fost considerată de toţi iubitorii balonului rotund drept cea mai echilibrată din ultimul sfert de secol.

Peste 11 zile se dă startul ediţiei a 93-a, care va desemna în continuare 6 formaţii pentru a merge în Europa, cea ce va fi cu siguranţă o situaţie tentantă pentru ca echipele să lupte cu disperare pentru aceste poziţii.

Înainte de a porni din nou în activitate vom căuta să vedem de unde pornim, să vedem tradiţionalul clasament ”all-time” al celor 72 de ediţii, de când campionatul se desfăşoară în sistem divizionar. Anterioarele 20 de ediţii, campioanele după dispute inter-districtuale.

90 de formaţii au evoluat în decursul a 78 de ani

Prima ediţie în sistem divizionar a avut loc în sezonul 1932/33 când 14 formaţii au fost împărţite pe două serii, ediţie la care oraşul de la poalele Tâmpei a fost reprezentat de CS Braşovia (precursoarea actualei formaţii FC Braşov). Finala primelor clasate ale celor două serii s-a disputat între Ripensia Timişoara şi Universitatea Cluj, bănăţenii având câştig de cauză după 5-3 pe Bega şi 0-0 pe Someş. În formaţia Universităţii a evoluat şi Silviu Ploieşteanu care peste 14 ani va ajunge tehnicianul echipei braşovene Steagul Roşu pe care a preluat-o din Divizia C şi a dus-o până pe locul secund al Diviziei A şi la câştigarea primei ediţii a „Cupei Balcanice” inter-cluburi. Dintre echipele care au evoluat la prima ediţie divizionară la actuala ediţie au mai rămas două formaţii, Universitatea Cluj (vicecampioana din 1933 şi promovata din acest an) şi Rapid Bucureşti. Printr-o extrapolare am putea-o numi şi pe FC Braşov ca o continuatoare a Braşoviei căreia i-a luat locul în 1937. De-a lungul acestor ani doar două formaţii au reuşit să nu retrogradeze niciodată de când au ajuns în elită. Este vorba de formaţiile bucureştene Steaua şi Dinamo, care

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°