Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE ii raspunde Corinei Cretu legat de creșterea gradului de indatorare a Romaniei

Publicat in Ziua Constanta, luni 12 iulie 2010 ·

Bruxelles, 12 iulie 2010 Corina Creţu, membră a Comisiei pentru criza economică a Parlamentului European, salută instituirea unui cadru european de supraveghere mai strictă și de coordonare mai strânsă a politicilor în vederea detectării și prevenirii dezechilibrelor economice la nivelul Uniunii Europene, acest mecanism urmând să includă și un mecanism de avertizare timpurie care va indica necesitatea de a acționa - dupa cum se specifică în răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă adresată de europarlamentarul PSD cu privire la creșterea gradului de îndatorare a României și a altor state UE, și la oportunitatea înființării unor mecanisme de alertă și sprijin în caz de intrare în incapacitate de plată. In răspunsul comisarului pentru afaceri economice și monetare, Olli Rehn, se arată că, în temeiul obligației care îi revine de a supraveghea evoluția situației bugetare și a nivelului datoriei publice în statele membre pentru a identifica erorile evidente, Comisia Europeană a atras atenția din timp asupra necesității ca statele membre să asigure sustenabilitatea finanțelor publice. "Dezechilibrele macroeconomice din ce în ce mai ridicate înregistrate în ultimii zece ani au afectat această sustenabilitate, mascând vulnerabilități bugetare reale. Dezechilibrele acumulate au fost asociate unor creșteri neviabile ale datoriei publice mai ales în țările în care deficitul de cont curent a crescut iar competitivitatea s-a deteriorat. Evenimentele recente au scos în evidență nu numai vulnerabilitatea statelor membre care se confruntă cu o datorie publică foarte ridicată, ci și posibilele repercusiuni negative transfrontaliere ale unei asemenea situații. O datorie ridicată afectează perspectivele de creștere pe termen mediu și lung și privează guvernele de capacitatea de a aplica politici contraciclice credibile atunci când sunt mai necesare. Acest lucru este cu at

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 23 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 11 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°