Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum pot fi băncile determinate să treacă de la finanţarea statului la cea a economiei

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 iulie 2010 ·

Cu credite scumpe şi foarte dificil de obţinut, oamenii preferă să îşi ajusteze cheltuielile şi să renunţe la bunurile care nu le sunt strict necesare, însă lipsa consumului intern omoară afacerile firmelor şi blochează revenirea economiei.

De partea cealaltă, bancherii invocă riscurile mari şi incertitudinea care descurajează inclusiv clienţii să se mai împrumute, în timp ce ei îşi pot plasa confortabil lichidităţile în titluri de stat pentru care cer de asemenea randamente tot mai mari. Creditul privat a coborât fără întrerupere pe parcursul lui 2009, iar acum înregistrează creşteri anemice, în timp ce soldul împrumuturilor acordate statului urcă cu ritmuri de două cifre.

Consumul continuă căderea liberă, iar mesajele venite de la bancheri şi de la guvern nu sunt de natură să încurajeze revenirea. Bancherii spun că nu vor mai reduce costul creditelor, susţinând că adevărata problemă este lipsa de încredere a populaţiei în viitorul lor financiar, unde rolul principal revine guvernului.

Dacă la nivelul populaţiei este cert că se va înregistra o contracţie a consumului în acest an, pe segmentul companii ar putea să apară unele semnale pozitive.

"Vor mai fi companii care au capacitate de îndatorare, în cazul în care au cerere externă. Dacă firmele sunt orientate doar pe piaţa internă, nu vor avea piaţă. Cererea internă se contractă", spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

Nicolae Dănilă, membru în conducerea BNR şi fost preşedinte al BCR, cea mai mare bancă locală, i-a atenţionat săptămâna trecută pe bancheri că dacă nu dau drumul la credite pentru firme, acestea se vor sufoca din lipsă de finanţări. Oamenii de afaceri se plâng însă şi de costul prea mare al creditelor pentru consumatorul final, care le afectează indirect vânzările.

"Nu preţul împrumuturilor face creditarea foarte anemică. Băncile pot să reduc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 21 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 59 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 45 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°