Vineri dimineaţa, la câteva ore după interviul acordat de preşedintele Traian Băsecu postului public de televiziune (pe teme diverse, de la relaţia sa cu Guvernul şi cu P.D.L.-ul, la problemele economice cu care se confruntă ţara, la situaţia de pe scena politică ori la legea A.N.I.) Victor Ponta, preşedintele P.S.D., trăgea, public şi vocal, concluzia : “România nu are niciun viitor cu Traian Băsescu, are unul doar fără el. În toamnă îmi întăresc speranţa că moţiunea de cenzură pe care o va iniţia opoziţia va da jos Guvernul Boc şi astfel vom putea găsi o soluţie pentru România”. Niciun cuvânt, însă, despre soluţia salvatoare pe care o poate oferi, P.S.D.-ul, singur sau în coaliţie. Sâmbătă seara, Crin Antonescu, preşedintele P.N.L., revenea şi el în atenţia publică, cu un mesaj, repetat nu o dată, din decembrie 2009 încoace, doar că acum nu şi-a îndreptat ofensiva doar împotriva lui Traian Băsescu, ci şi a Parlamentului, supărat, probabil, pe rezultatul obţinut la cele două recente moţiuni de cenzură la adresa Guvernului. Domnul Antonescu s-a declarat în favoarea alegerilor parlamentare anticipate, din care să rezulte un Parlament “pe care să-l putem lua în serios”, plusând apoi şi opinând că ar trebui să aibă loc şi prezidenţiale anticipate. Soluţiile lipsesc însă din peisaj, şi în cazul său. Interesant este că, deşi schimbarea lui Traian Băsescu este, de luni bune încoace, un deziderat-leitmotiv, liderul P.N.L. nu pare a fi sigur că suspendarea preşedintelui e posibilă şi nici măcar necesară acum : “Sunt pentru suspendarea preşedintelui Băsescu oricând ea va fi posibilă şi oricând va fi, ca să spun aşa, necesară”.
Duminică la prânz, Victor Ponta, ieşea din nou la rampă, după ce la sfârşit de săptămână fusese în periplu în zonele inundate, unde promisiunile (chiar dacă bazate pe nimic) venite ca replică la puhoiul de disperări, frustrări şi nemulţumiri, pot