Cap Aurora, cea mai mică staţiune de pe ţărmurile româneşti, îşi trage cu greu suflul. Turiştii sunt tot mai rari, ambianţa întristează, iar unii dintre oamenii care lucrează în turism spun că sunt în pragul falimentului. Sursa: Andreea Dogar
Puţinii turişti care mai ajung aici fie au găsit bilete foarte ieftine prin agenţiile de turism, fie sunt nostalgici ale vacanţelor petrecute în Cap Aurora în tinereţe. Lor li se adaugă profesorii şi militarii activi sau în rezervă, care vin în mod tradiţional la anumite hoteluri din staţiune.
Ajunşi în Cap Aurora pentru a se trata de bolile bătrâneţii, oamenii descoperă că locul care trebuia să îi vindece e şi el plin de beteşuguri.
FOTO evz.ro
Cap Aurora, între exotism şi ruină
Cap Aurora are câteva puncte tari, însă tot atâtea dezavantaje. Ridicată la începutul anilor ’70 pe un promontoriu pietros, între pădurea Comorova şi mare, Cap Aurora are acum, după aproape 40 de ani, un chip îmbătrânit. Ruina se vede cu ochiul liber, în banca din parc ale cărei scânduri au fost smulse şi niciodată înlocuite sau în trotuarele crăpate, străbătute de gropi, fisuri şi buruieni ca un trup rănit măcinat de boală.
Natura a fost însă generoasă cu staţiunea: pădurea de stejari şi mesteceni Comorova începe chiar din spatele hotelurilor, apele sunt bogate în sulf, iar faleza care vine din Venus şi ajunge în Jupiter, cu tufişurile, copacii şi vegetaţia uscată de stepă, este o schimbare binevenită faţă de întinderile netede de nisip din Mamaia.
Însă pădurea Comorova e plină de haite de câini, iar urletele celor care se aventurează în parcările hotelurilor îi însoţesc toată noaptea pe turişti.
Pe un astfel de trotuar, plimbatul copiilor în cărucior devine o provocare
„Aici mă simt ca la munte”
Plaja este îngustă şi bolovănoasă, iar pietrele maronii se întind până
