Antrenorul Gligore CzariHandbaliştii reşiţeni s-au reunit sub comanda antrenorului Gligore Czari şi au demarat pregătirile pentru detronarea lui HCM Constanţa. Au lipsit de la reunire jucătorii care au fost convocaţi pentru partidele echipei naţionale, calificată la Campionatul Mondial din Suedia, aceştia urmând a se alătura colegilor lor până la finele săptămânii.
"Avem o echipă mai tare ca niciodată. Le-am spus băieţilor să privească în jurul lor şi să vadă că toţi colegii lor sunt jucători de mare valoare. Putem câştiga titlul şi mulţumesc conducerii care mi-a oferit şansa de a sta pe banca acestei echipe", a declarat antrenorul Gligore Czari. La baza sportive Francis Vaştag, acolo unde şi-au dat întâlnire ucemeriştii pentru primul antrenament al verii, a fost prezent şi directorul Ion Zamfirescu.
"Obiectivele sunt cunoscute de toată lumea: titlul, Cupa României şi un parcurs cât mai lung în Cupa Cupelor. Am făcut cele mai bune transferuri dintre toate echipele din Liga Naţională şi sper să ne iasă măcar anul ăsta", a spus Zamfirescu.
După câteva zile de pregătire în oraşul de pe Bârzava, handbaliştii reşiţeni vor pleca la Băile Herculane pentru un stagiu centralizat, urmat de mai multe jocuri amicale în Serbia şi în ţară.
Antrenorul Gligore CzariHandbaliştii reşiţeni s-au reunit sub comanda antrenorului Gligore Czari şi au demarat pregătirile pentru detronarea lui HCM Constanţa. Au lipsit de la reunire jucătorii care au fost convocaţi pentru partidele echipei naţionale, calificată la Campionatul Mondial din Suedia, aceştia urmând a se alătura colegilor lor până la finele săptămânii.
"Avem o echipă mai tare ca niciodată. Le-am spus băieţilor să privească în jurul lor şi să vadă că toţi colegii lor sunt jucători de mare valoare. Putem câştiga titlul şi mulţumesc conducerii care mi-a oferit şansa de a sta pe banca acestei echipe", a d