Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia, torpilată de cheltuielile armatei

Publicat in Romania Libera, marți 13 iulie 2010 ·

Grecia, cea mai îndatorată ţară mediteraneană şi grav afectată de criza economică, a prevăzut scăderea exorbitantelor cheltuieli militare în 2010, considerate de Wall Street Journal ca fiind unul dintre factorii care au contribuit la creşterea datoriei sale naţionale.

Bugetul militar grec, raportat la Produsul Intern Brut (PIB), este cel mai mare din UE şi al doilea în cadrul NATO, după cel al Statelor Unite. Cheltuielile militare vor atinge 6 miliarde euro în acest an, reprezentând 2,8% din PIB. Motivaţia acestor investiţii masive este rivalitatea dintre Atena şi Ankara, deşi ambele sunt aliate în NATO, dar, în contextul dezastrului finanţelor publice elene, bugetul Apărării va trebui să se supună austerităţii decretate de autorităţi. Grecia este un bun client al producătorilor de armament germani şi francezi. Desigur, statul elen a diversificat sursele de aprovizionare, dar Germania şi Franţa se află printre principalii furnizori. De exemplu, Grecia cheltuieşte peste un miliard de euro pe două submarine din Germania şi intenţionează să achiziţioneze şase fregate şi 15 elicoptere militare din Franţa.

În ultimii ani, Atena a cumpărat din SUA peste 20 de avioane F-16 în valoare de peste 1,5 miliarde euro. Majoritatea echipamentelor provin din Germania şi un acord a fost anunţat în martie, privind achiziţionarea în total a şase submarine, în completarea tranzacţiei începute în urmă cu un deceniu cu firme germane. Numai că, dacă Germania şi Franţa sunt principalii furnizori de arme ai Greciei, sunt şi principalii săi creditori, WSJ subliniind că aceste contracte militare demonstrează cum aceşti creditori au beneficiat într-o anumită măsură de largheţea Atenei. Grecia, cu o populaţie de 11 milioane de locuitori, este princi­palul importator de arme conven­ţionale din Europa, ocupând locul cinci în lume, după China, India, Emiratele Arabe Unite şi Coreea de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum o ora
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 30 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum 31 minute
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Mediafax acum 43 minute
Într-o declaraţie, familia a precizat că Robinson a murit „în linişte” vineri dimineaţă. Robinson a fost o prezenţă binecunoscută la Casa Albă în timpul celor opt ani de administraţie a lui Barack Obama, între 2009-2017. Ea a petrecut o mare parte d

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum 2 ore
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 30 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°