La sfârşitul lunii iunie au fost publicate în Monitorul Oficial noile coduri civil şi penal. De asemenea, au fost promulgate de către preşedinte şi urmează a fi publicate zilele acestea şi noile coduri de procedură civilă şi penală. Adoptarea celor patru coduri este privită de guvernanţi şi de o parte a opiniei publice ca fiind îndeplinirea unei cerinţe a Uniunii Europene, ca o mare realizare a Statului şi ca un pas înainte în dezvoltarea societăţii româneşti.

La o analiză mai atentă însă, lucrurile nu sunt roz, intrarea în vigoare a acestor acte normative putând produce cel mai mare haos legislativ din România post-revoluţionară.

Pentru o înţelegere exactă a lucrurilor, se cuvine menţionat că actualele coduri civil şi de procedură civilă au fost adoptate în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ele rămânând în vigoare şi dovedindu-şi utilitatea aproape 150 de ani, răstimp în care au fost modificate de puţine ori.

Prin comparaţie, doar prin legea de punere în aplicare a noului cod civil se vor aduce numeroase modificări însuşi acestui cod, la mai puţin de 3 săptămâni de la adoptarea sa! Să mai vorbim în aceste condiţii de stabilitate legislativă? Ce se va întâmpla în practică dacă şi aceste legi extrem de importante, printre puţinele care nu au fost afectate de modificări multiple, vor fi schimbate anual sau chiar de mai multe ori pe an, în bunul stil postrevoluţionar?

Pe de altă parte, nu e de neglijat nici faptul că în trecut s-a consolidat o practică extrem de constantă în ce priveşte codurile, practică întemeiată pe experienţa a zeci de ani de unificare a jurisprudenţei. Or, acum, în contextul puzderiei de hotărâri judecătoreşti contradictorii, avem nevoie de aplicare neunitară a codurilor?

Greutatea realizării unor coduri cu adevărat bune rezultă şi din faptul că niciun guvern comunist nu şi-a asumat adoptarea unui nou cod civi