REF: Vizita oficială în Republica Lituania a preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat miercuri, 14 iulie a.c., o vizită oficială în Republica Lituania, la invitaţia omologului său, doamna Dalia Grybauskaitė.
În cadrul vizitei, şeful statului român a avut convorbiri oficiale cu preşedintele Republicii Lituania, doamna Dalia Grybauskaitė, cu primul-ministru, domnul Andrius Kubilius, şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului lituanian, doamna Irena Degutienė.
În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiată dezvoltarea constantă a relaţiei economice bilaterale, şi s-a agreat încurajarea iniţiativelor care au în vedere stimularea schimburilor comerciale şi dinamizarea contactelor directe între companiile din România şi Lituania.
Un alt subiect deosebit de important de pe agenda discuţiilor a fost cel al cooperării energetice în zona Mării Baltice şi a Mării Negre. Atât pentru România, cât şi pentru Lituania, creşterea securităţii energetice a Europei prin diversificarea surselor şi multiplicarea rutelor de tranzit reprezintă prioritatea centrală a politicii energetice naţionale şi europene.
În ceea ce priveşte agenda europeană, discuţiile s-au centrat pe măsurile de redresare economică adoptate la nivel european şi naţional în scopul întăririi finanţelor publice şi al reducerii deficitului bugetar pentru a permite reluarea creşterii economice. Ambele părţi au apreciat că răspunsul UE la recenta criză a euro a fost solidar şi coordonat, ceea ce a dat un semnal pozitiv pieţelor financiare. A fost convenită cooperarea în ceea ce priveşte aspectele financiare ale diverselor politici comune, în principal ale politicii agricole comune şi politicii de coeziune, fiind subliniată necesitatea asigurării, prin viitorul buget al Uniunii, a creşterii competitivităţii noilor state membre.
În planul