Două stafii celebre au străbătut ezotericul mondial sudafrican.
Dincolo de orice ritual voodoo, de orice imn, credinţă. Veniră din măreaţa Argentina. Din „favorite". Alături de „Carioca", „Seleçao", Brazilia: samba, rumba, carnaval, Rio, fecioare deznude, şnururi prin cururi, păsărici colorate, şoldii, cu buci provocatoare. Ei, rivalii lor, cu culorile alb-bleu, frumoase, creştineşti. Ei, dumnezei, cărora li se închina un întreg popor, dar şi o halcă din planiglob populată cu fraieri. Ei vor fi!, sau brazilienii!, Ei vor lua coroana de lauri, Ei vor fi cei mai tari! Arhentina, papelitos, tango, Borges, Gardel, Piazzola, Maradona şi Messi înainte de toate.
Messi Deneopritul, Incredibilul, şi alte mironicisme&bombasitcele din tolba protevistă. Ăllalt, Marodonache, Manno dona, Butoiaşul, El Pibe d'Oro, Dieghito, Armănduţu. Răsfăţatu, uite la Dieghito ce băşinuţă nostimă trage!; uite la Dieguito, ce costumaş, ce barbă ca matrozii din Disneyland; pare un semizeu versaccian, e altceva acum, uite-l cum se agită, cum suferă pe bancă, ce spectacol uluitor!
Pele zice că nu e antrenor, e un circar; invidios; butoiaşul dă şou din popou pe margine , nu-ţi vine să te mai uiţi pe gazon; ce să vezi?, un Messi dormitând, aiurând, visând, sforăind, făcând reclamă la morfeice şi somniferide? Messi e mare... doar în zeama de la Barcelona. Aici e doar FantoMessi, copia strâmbă a marelui Messi. O fantomă jalnică. Un clişeu pârţâit, caricatură a europeanului; aici un avorton al imaginii celuilalt, un clişeu călcat cu bocancul. Maradona? Mascaradona! Adios muchachos!.
