Nu doar disidenţii ci şi cenzorii trăiesc periculos. Istoria rusă ne învaţă că oricine poate ajunge sub propria secure. Un exemplu este Serghei Ingulov, din 1935 director al autorităţii staliniste pentru cenzura textelor tipărite, Glavlit.

Glavlit coopera strâns cu securitatea sovietică iar Ingulov s-a remarcat de timpuriu ca un demn copoi al regimului, scriind despre criticii puterii sovietice că trebuie arestaţi, aduşi în faţa justiţiei, condamnaţi cu verdicte dure şi împuşcaţi fizic şi moral. Nefericirea a fost că el însuşi a fost denunţat ca duşman al statului, arestat şi executat în 1938.

Era vremea terorii staliniste, însă paranoia care mai întâi îşi creează proprii duşmani acţionează până în zilele noastre. Cu atât mai sinucigaşă pare acum furia de pedepsire a acelor cenzori evlavioşi, care pe motivul unor imagini critice la adresa religiei vor să instituie condamnări la lagăr. "Oare nu se tem aceştia că ei înşişi pot fi evaluaţi după propriile lor etaloane totalitare? Au uitat ei oare că Stalin şi-a executat în masă proprii oameni?", se întreabă Die Zeit, citat de Agerpres.

Faptul că tocmai biserica ortodoxă rusă a preluat după căderea comunismului rolul unei autorităţi incontestabile este un lucru consecvent şi totodată absurd, potrivit ziarului german.

Pe de-o parte, o societate care timp de decenii trăia cu gândul la strălucitul viitor socialist nu se poate descurca brusc fără promisiuni mântuitoare. Milioanelor de foşti pionieri, care mergeau la parada din mai cu garoafe roşii, le lipseşte acum, în libertate, cineva care să dea direcţia de marş. Deşi paradele din mai erau ce-i drept puţin împovărătoare, după scoaterea din scenă a vechilor simboluri şi eroi ai patriei ei se simt pierduţi.

Biserica, cu icoanele şi cântările ei, certitudinile ei poetice şi promisiunile ei învăluite de tămâie vine în astfel de condiţii tocmai l