Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marina israeliană somează Amalthea să-şi schimbe ruta

Publicat in Jurnalul, miercuri 14 iulie 2010 ·

Comandourile israeliene sunt pregătite în orice moment să intervină în forţă şi să oblige nava Amalthea să-şi schimbe ruta maritimă. Nava sub pavilion moldovean, scrie unimedia.md, a primit deja un avertisment din partea marinei israeliene. În acelaşi timp, organizatorii ajutorului umanitar speră ca vasul să ajungă astăzi la destinaţie.

Forţele armate israeliene fac eforturi să oprească nava libiană Amalthea, care circulă sub pavilion moldovean, din traseul pe care îl are trasat spre Fâşia Gaza. Armatorii vasului susţin că transportă ajutoare pentru oamenii din Fâşia Gaza, ajutoare trimise de către fundaţia Gaddafi International .

Conform ABC News, soldaţii israelieni au luat legătura cu vasul libian, au transmis un avertisment, dar comandourile israeliene încă nu au urcat la bord, informează şi ynet. Avertismentul spune că soldaţii vor intercepta nava, dacă nu îşi schimbă ruta.

Reprezentanţi ai Gaddafi International, care au închiriat vasul, au declarat că echipajul nu va schimba destinaţia vaporului care se îndreaptă spre Gaza. Nava a plecat din Egipt în urmă cu câteva zile şi transportă 2.000 de tone de alimente şi medicamente. Dacă soldaţii din comandourile israeliene vor urca la bordul vasului, nu ar fi prima dată când se produce un astfel de incident. În urmă cu o lună, comandourile israeliene au urcat la bordul unei flotile organizate de o fundaţie din Turcia care, în ciuda avertismentelor, se îndrepta spre Gaza. Nouă activişti au fost ucişi în cursul ciocnirilor de la bordul vaselor.

Comandourile israeliene sunt pregătite în orice moment să intervină în forţă şi să oblige nava Amalthea să-şi schimbe ruta maritimă. Nava sub pavilion moldovean, scrie unimedia.md, a primit deja un avertisment din partea marinei israeliene. În acelaşi timp, organizatorii ajutorului umanitar speră ca vasul să aju

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 47 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 52 minute
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum o ora
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 12 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 11 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 9 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

25°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°