Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii gorjeni, dezamăgiţi de atitudinea sinistraţilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 iulie 2010 ·

Câţiva dintre reprezentanţii primăriilor gorjene care au donat ajutoare pentru sinistraţii din Moldova s-au arătat dezamăgiţi de modul în care au fost primiţi în zonele afectate de inundaţii.

Marian Rotaru, primarul comunei Leleşti, s-a întors recent de la Săuceşti, unde a fost ca să doneze alimente şi haine, dar şi ca să dea o mână de ajutor la ridicarea unui dig. Acesta a luat cu el şi o echipă de localnici. Edilul a declarat că în perioada în care a coordonat echipa care a lucrat la dig nu a reuşit să-l găsească pe primarul din zonă: „Este o mare indiferenţă din partea autorităţilor locale. Am muncit cinci zile la un dig, am ajutat la împărţirea ajutoarelor, dar ce am găsit acolo ne-a lăsat o impresie urâtă. Primarul nu ştiu pe unde umbla, toată lumea întreba de el. Am mers în beciurile sinistraţilor ca să facem curat şi nu am găsit apă, ci cantităţi mari de alimente. În plus, lucrurile pe care le-au primit de la noi şi de care nu erau mulţumiţi le-au aruncat la tomberon sau le-au ars în grădini. Acolo, cine e mai puternic îşi face loc în faţă şi ia multe alimente. Noi munceam la dig şi alţii stăteau în cârciumă şi beau. Cum să nu rămâi dezamăgit?! Nu vom mai merge altădată. Vom trimite reprezentanţi să verifice întâi care este situaţia şi apoi vom duce ajutoare“, a spus Marian Rotaru.

Lipsă de iniţiativă

Viceprimarul oraşului Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru, s-a întors, de asemenea, nemulţumit, spunând că a transportat personal cu microbuzul sinistraţi, însă nici un reprezentant al primăriilor din localităţile afectate nu s-a arătat interesat de cei veniţi cu ajutoare. „Sinistraţii de la noi, din Seciuri, o duc mult mai rău decât cei din Moldova. În Gorj se duce pământul de sub imobile, iar casele pot pica oricând peste oameni. În anumite zone, indiferent de regiunea geografică, bunul-simţ se duce odată cu apa. Cum să mai aduni aju

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°