Problemele mari, în România, pleacă, nu o dată, de la legislaţie. O legislaţie adesea fie creată la solicitare externă, însă cu salvatoare sincope şi paragrafe interpretabile, fie neactualizată (intenţionat sau nu), fie defectuos gândită (de asemenea, intenţionat sau nu), croită (din start sau pe parcursul său juridic prin Senat ori Camera Deputaţilor) după interese de grup, pentru favorizarea clientelei politice. Am văzut, în 20 de ani, cum pot fi scoase legi cu dedicaţie, cum pot modificate pentru interesele proprii ori ale clientelei de partid şi, mai ales, le-am resimţit efectul. Cu o lege vulnerabilă, lupta autorităţilor aduce a vânare de vânt. Alteori, această luptă e doar bine mimată – un spectacol ieftin, pentru plebe.
Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă afacerea duty-free. Pentru a favoriza şi a menţine pe piaţă aceste afaceri s-a recurs, de-a lungul anilor, la fel de fel de tertipuri legale şi oficiale. Pentru salvarea lor din faţa deciziei U.E. de a le închide, înalte feţe ale politicii şi autorităţilor româneşti au avut revelaţia că România o fi fiind ea stat comunitar – deci, obligat să respecte legislaţia U.E. –, dar are, pe mai bine de jumătate din graniţă, frontieră necomunitară, deci invulnerabilă în faţa interdicţiei U.E. După câte un semnal de alarmă care indica cote-record ale contrabandei cu ţigări şi sume colosale virate spre subteranul economiei, autorităţile responsabile de combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei porneau cruciade împotriva contrabandei cu tutun neaccizat.
În primăvara acestui an, după un nou eşec (nu garantează nimeni că legislaţia nu a fost intenţionat redactată pentru a genera un eşec) înregistrat de autorităţi în efortul declarat de a scoate în afara legii duty-free-urile, Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat demararea “Planului de acţiune în sistem integrat pentru creşterea gradu