Pedeliştii s-au supărat pe ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, pentru că a vorbit despre renunţarea la cota unică fără ca acest lucru să se fi discutat în Guvern, dar şi pe premierul Emil Boc pentru că n-are "curaj" să-l demită. Într-un interviu acordat Radio France International, vicele PDL Cezar Preda s-a declarat "îngrijorat" că premierul "nu-şi poate stăpâni Cabinetul".
"Nu e bine să vedem în ultima lună că s-au luat decizii care nu sunt agreate ba de Palatul Cotroceni, ba de Ministerul de Finanţe, ba de Cabinetul de la Palatul Victoria, în ansamblu. Ce să-nţeleagă cetăţenii României decât că e un haos? E vina primului-ministru. Primul-ministru trebuia să-l dea afară (pe ministrul Vlădescu - n.n.) imediat pentru aceste chestiuni, dar nu are puterea, nu e în stare să facă acest lucru, îi e frică nu ştiu de cine. Nu-mi dau seama cum îşi permite un ministru să saboteze un Cabinet întreg şi să-l ducă în ridicol pe prim-ministru", a adăugat Cezar Preda. Lui îi pare rău pentru prim-ministru că "a ajuns de nu-l mai ascultă absolut nimeni".
Vicele pedelist a mai spus că premierul e ultimul care află de declaraţiile miniştrilor săi şi totuşi "nu doreşte să ia măsuri", nici măcar să facă vreo remaniere în toamnă. "Cum poate cineva să creadă că ei vor face reforma internă a administraţiei centrale, când n-au făcut-o până acum? Câte agenţii şi autorităţi s-au redus până acum? Nici una! De-abia de acum se gândesc. Da, dar tăierea salariilor s-a făcut de la 1 iulie şi noi de-abia acum ne gândim ce vom face în interiorul Cabinetului şi-n interiorul administraţiei centrale? Foarte mulţi lideri ai Partidului Democrat Liberal nu agreează asemenea chestiuni, pentru că această acţiune nu este credibilă pentru nici un cetăţean al României", a declarat Preda.
Democrat-liberalii susţin că nu vor să renunţe la cota unică de impozitare, dar