Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Neculai a adus ştiinţa vechilor egipteni la doar 15 kilometri de Arad

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Acolo unde medicina clasică nu mai dă speranţă celor cu boli incurabile, gabriel Neculai, un arădean de 47 de ani, împreună cu familia sa, încearcă să le mai ofere acestora o şansă.

Departe de haosul oraşului, familia Neculai a pus bazele unui viitor centru de sănătate pentru bolnavii incurabili tocmai la Zimand Cuz. Centrul de sănătate, la care a cesta a început lucrul în urmă cu mai bine de zece ani, oferă o şansă bolnavilor de a se trata natural.

„Preconizăm că dacă lucrurile merg bine, la 1 octombrie vom deschide oficial acest centru de sănătate, pe care l-am ridicat împreună cu familia, fără vreun sprijin material din afară. Ne dorim să oferim o şansă de a se trata natural, pe cei pe care medicina nu îi mai poate ajuta”, povesteşte Gabriel Neculai.

Tratamente sub efectul piramidei

Centrul, construit în totalitate din lemn are acoperişul sub formă de piramidă, tocmai pentru efectele binecunoscute ale acesteia.

„Lucrăm şi vom lucra doar pe cazuri incurabile. Pacientul va trebui să vină cu dosarul care să confirme că boala este incurabilă. În momentul de faţă suntem în stadiul de finisare a centrului şi vreau să precizez faptul că pacienţii vor beneficia de tratamente şi terapii gratuite”, spune Angela Neculai, de 46 de ani.

Deşi încă din primăvară, au început să apară pacienţi la uşa familiei Neculai, deschiderea oficială va avea loc de abia când vor fi finalizate lucrările.

„Intenţionăm ca durata de şedere a pacienţilor să fie între o zi şi patru zile, în funcţie de caz, timp în care vor avea loc terapii şi cursuri de intruire pentru autovindecare”, a mai spus Gabriel.

Mai mult de atât, se pare că proiectul familie Neculai a strânit interesul mai multor terapeuţi din ţară şi de peste graniţă, care au promis că îşi vor pune în aplicare cunoştinţele la viitorul centru de sănătate.

„Vreau să se înţeleagă un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 10 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 7 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 11 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 11 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 10 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 7 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 11 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Doi cetăţeni ucraineni care au petrecut trei nopţi pe munte, căutaţi de salvamontişti / Au anunţat că au ajuns într-o zonă din care nu mai pot înainta

News.ro acum 13 ore
Doi cetăţeni ucraineni care au petrecut trei nopţi pe munte sunt căutaţi, marţi, de salvamontişti, după ce au anunţat la 112 că au ajuns într-o zonă din care nu mai pot înainta. ”Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul Salvamomt Maramureş

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°