Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sânge în urină? Iată posibilele cauze!

Publicat in Adevarul, vineri 16 iulie 2010 ·

Dacă ai observat firişoare roşii de sânge în urină, este cazul să te alarmezi. Poate fi vorba despre o infecţie urinară, însă alteori este simptomul unor boli mai grave, precum cancerul.

Prezenţa sângelui în urină este un simptom pe care medicii îl numesc hematurie. Sângele poate fi văzut cu ochiul liber, alteori se detectează numai la microscop. În ambele cazuri, hematuria arată existenţa unei afecţiuni la nivelul aparatului genito-urinar (rinichi, vezică, uretere, uretră, prostată). Alteori, e posibil ca acest simptom să apară în diabetul zaharat, bolile autoimune sau cele hematologice, dar şi în urma administrării unor medicamente.

Infecţiile urinare

Produse de diverse microorganisme care ajung la nivelul aparatului urinar, infecţiile urinare antrenează o inflamaţie sau o iritaţie a peretelui vezicii, care poate produce sângerare.

Pietrele la rinichi

Depozitele minerale formate la nivelul rinichilor, aşa-numitele pietre, cauzează dureri foarte puternice de spate. Calculii care au un diametru sub 4 mm se pot elimina singuri. Însă cei mai mari dau dureri insuportabile, deoarece peretele ureterului va încerca să împingă piatra în vezica urinară. Aceste dureri pot fi însoţite de sângerare în urină, pentru că pietrele lezează mucoasa căilor urinare.

Mărirea în volum a prostatei

Hiperplazia benignă de prostată apare frecvent la bărbaţii cu vârste de peste 50 de ani. Sângele în urină, apărut din cauza leziunilor la nivelul tractului urinar, este asociat cu tulburări de micţiune precum jet urinar slab şi cu urinare întreruptă sau incompletă. Dacă nu este tratat, adenomul de prostată poate duce la complicaţii (retenţie de urină, infecţii urinare, litiază renală, insuficienţă renală).

Bolile renale

Sângele în urină poate fi şi simptomul unor boli inflamatorii renale, precum glomerulonefrita, care afectează capacitatea rin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 4 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 12 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 9 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 7 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 12 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 12 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 9 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°