De mai mulţi ani, un iubitor de poezie sensibil şi generos, dar lipsit de competenţa unui profesionist, Ion Machidon face să funcţioneze Editura "Amurg sentimental", căreia i-a adăugat la un moment dat şi un cenaclu. Naiv şi insuficient cultivat, el se supraevaluează când crede că poate fi liderul unei "mişcări literare" demne de luat în seamă. Autorii pe care i-a grupat în jurul editurii şi cenaclului sunt aproape toţi, după chipul şi asemănarea lui, nişte amatori, situaţi, e adevărat, în proximitatea literaturii, dar niciodată înăuntrul ei. O antologie de cenaclu - "Trepte de lumină" - ilustrează această eroare de situare.

Membrii grupării consideră în mod greşit că în poezie totul trebuie să fie "frumos", în sensul convenţional al cuvântului. Că un poet trebuie să urce pe "trepte de lumină" (cum este intitulată antologia), să aibă o atitudine extatică, să vorbească teatral-melodios. Tonul îl dă chiar Ion Machidon în prefaţa sa:

"Să sperăm că şi în acest an, prezentându-ne cu această antologie la căpătâiul marelui înaintaş, Alexandru Macedonski, somnu-i va fi mai uşor cu încă o primăvară, pentru că liliacul a-nflorit şi privighetoarea cântă de pace, de cer albastru, de dorul celor plecaţi pe drumul stelelor nepereche!"

Frumuseţea obligatorie este însă la fel de neproductivă din punct de vedere literar ca urâţenia obligatorie (din poezia tinerei generaţii). Plină de cuvinte "poetice", poezia alunecă în kitsch, aducând aminte de acele case care au faţadele acoperite cu plăci de faianţă. Aproape oriunde deschizi volumul "Trepte de lumină", dai peste discursuri care evocă beatitudinea, dar nu produc nici o emoţie.

Iată, ca exemplu, un fragment din poemul "Amintire" de Mihai Tănase:

"Eram/ Pasăre migratoare/ În geana ta.// Fără cântec şi/ Fără vreun dor// Treceam...// Şi nu era decât/ Lacrima nopţii./ În tot acest pustiu/ De tăcere// Ş