Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce secrete ascund portretele pictate de Leonardo da Vinci?

Publicat in Romania Libera, vineri 16 iulie 2010 ·

Celebrul tablou "Mona Lisa" şi alte portrete pictate de Leonardo da Vinci le-au dezvăluit oamenilor de ştiinţă noi secrete, graţie unor analize ştiinţifice care au revelat compoziţia chimică şi grosimea fiecărui strat de vopsea.

Potrivit Mediafax, straturi de vopsea extrem de fine au fost aplicate de maestrul renascentist pentru a estompa contururi şi pentru a "îndulci" tranziţia dintre zonele luminoase şi cele întunecate de pe chipurile expuse în fiecare tablou. Graţie unor noi analize efectuate recent, Philippe Walter, de la laboratorul centrului de cercetare şi restaurare din cadrul Musées de France, a explicat modul în care au fost realizate degradeurile, cu ajutorul unei tehnici intitulate "sfumato".

Şapte tablouri atribuite lui Leonardo da Vinci au fost analizate, "fără a fi prelevate probe, direct în sălile muzeului Luvru - «Buna-Vestire», «Madonna din grota cu stânci», «La Belle Ferronnière», «Mona Lisa», «San Giovanni Battista», «Bachus şi Sfânta Ana», «Sant'Anna, la Madonna, il Bambino»", se afirmă în comunicatul emis de Centre National Francais de la Recherche Scientifique (CNRS).

Cercetătorii s-au concentrat asupra studiului feţelor, emblematice pentru tehnica "sfumato". Pentru a determina compoziţia şi grosimea fiecărui strat de vopsea la nivelul celor nouă chipuri, inclusiv cel al Giocondei, cercetătorii au utilizat spectrometria cu fluorescenţă de raze X. Această metodă de analiză chimică, care nu necesită prelevarea unor eşantioane din tablouri, constă în luminarea unei zone a pânzei cu raze X, pentru a capta ulterior alte raze, "fluorescenţa X", emisă de vopseaua de pe pânză.

Maestrul italian a folosit mai multe tehnici, caracterizate prin fineţea straturilor de glazură translucidă şi de natura pigmenţilor şi a aditivilor, pentru a realiza umbrele de pe chipurile personajelor pictate. În cazul glazurilor, mai multe stratur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°