Data trecută, „băieţii'' au fost nepregătiţi şi toată tărăşenia le-a explodat în faţă la referendum. De data asta, terenul suspendării lui Băsescu este pregătit cu atenţie, inclusiv în Europa, unde apar tot mai multe articole manipulatoare şi manipulate. De la Bucureşti.
Anul trecut, în octombrie, o doamnă angajată în cadrul Ministerului de Externe, unde servea interesele coaliţiei Grivco, s-a gândit să organizeze o excursie jurnalistică pentru reprezentanţii a trei mari gazete germane, pentru a le oferi acestora posibilitatea să ia contact direct cu realitatea politică românească. În mod absolut inexplicabil, pe tot parcursul sejurului, cei trei nemţi au fost duşi frumos pe la partide, ONG-uri şi „intelectuali publici'' care aveau o stranie trăsătură comună: îl detestau cu toţii pe Băsescu şi susţineau cu toţii „proiectul Iohannis''. Abia în ultima seară a şederii lor la Bucureşti şi la insistenţele unuia dintre nemţi, partea română le-a organizat o întâlnire cu Valeriu Stoica şi cu câţiva jurnalişti din aria nemogulizată.
Scopul demersului era transparent. Băieţii au încercat să-i manipuleze pe nemţi pentru a le vinde iluzia că toată lumea bună a României sprijină proiectul Iohannis, la fel cum încercau comuniştii să manipuleze presa occidentală, pe vremea lui Ceauşescu, că întreaga naţiune e devotată trup şi suflet Partidului şi iubitului conducător. Nemţi ei, neamţ Iohannis, poate mergea... În cele din urmă, n-a mers, dar asta nu înseamnă că procedeul a fost abandonat.
Acum se întâmplă din nou. Mai întâi, corespondenta Associated Press la Bucureşti a dat lumii de veste că, în Strategia Naţională de Apărare, Băsescu a trecut media printre ameninţările la adresa securităţii naţionale, alături de terorism, corupţie şi crimă organizată. Las' că sunt capitole diferite din Strategie sau că se vorbeşte de „ameninţări'' şi „vulnerabilităţi'', dar nici