Insemnari despre imaginea publica a bac-ului romanesc. Era prin anii de inceput ai tranzitiei, stabilisem relatii de colaborare cu o scoala de asistenta sociala din sudul Parisului, Institutul din Montrouge, in care se formau "lucratori sociali", echivalentul a ceea ce noi numim acum asistenti sociali. Era o scoala de trei ani, cu un program aplicativ, eficient si bine articulat. Avea regim de scoala postliceala, nu de facultate, programele de studii erau mai mult aplicative, agrementate cu practica multa in institutii de profil. Relatia s-a stabilit dupa un dejun cu directoarele mai multor institutii de acest tip din Ile-de-France. Institutul de la Montrouge era instalat intr-un complex de cladiri de tip stalinist si era considerat un fel de reper metodologic. Pe atunci, noi n-avem deloc formare in acest domeniu si speram sa aducem modelul si la noi. Venea periodic un grup de formatoare de acolo care faceau cursuri si lucrari aplicative cu studentii in psihologie de la noi. In doua reprize, ne-am deplasat la ei, cite o saptamina, doua grupuri de profesori si studenti, pentru a cunoaste din interior metoda lor. La un dejun de lucru l-am intilnit pe Chombart de Lauwe (1913-1998), precursor al sociologiei urbane de astazi, tradus cindva in Romania (cu cartea Cultura si puterea, 1982), care conducea un centru de cercetari ce-si avea sediul in aceeasi cladire si care m-a indemnat sa adun bancurile despre Ceausescu (era bine informat in chestiune). Odata, invitati toti romanii acasa la directoarea institutului, impreuna cu citeva colaboratoare din institut, am avut o discutie interesanta cu sotul acestei doamne, un grec care preda literatura franceza intr-un liceu. Domnule Nicolau, mi-a spus, sinteti grec, numele e tipic. Nu, i-am raspuns, ma cheama Neculau si numele se trage de la un stramos care era fiul dascalului Neculai, dar la primarie, cu stiinta de carte pe care o