E duminica si stau de vorba la telefon cu un roman fericit. Eu, in caldura betonata a capitalei, el, in iarba racoroasa din curtea casei. Am vrut sa aflu ce mai face si ce mai zice, atat de indragitul muzician de pe Mures si am aflat. Dar pentru asta a trebuit sa zbor peste tara, in Romania cea frumoasa si-adevarata, unde vara se masoara in soare, iar fericirea in randunele insirate pe sarme de telegraf.
Un vis asfaltat
- Mircea, ai fost unul dintre cei mai iubiti muzicieni, faceai spectacole minunate, ai promovat voci de exceptie, precum Narcisa Suciu sau Paula Seling, iar apoi, brusc, ai facut pasul de retragere in culise. Te-ai intors acasa, la Band, printre oamenii locurilor in care te-ai nascut. Mai esti primar?
- Bineinteles! Sunt la al doilea mandat. Imi place de nu mai pot ce fac, ma simt atat de implinit, atat de util.
- Nu iti este greu, in vremurile astea, sa te ocupi tocmai de ce este mai dificil: administratie locala? Nu te tulbura criza?
- Eu cred ca fiecare comunitate are specificul ei si trece prin aceste vremuri intr-o maniera la fel de specifica. Iar aici, in Band, nu resimtim atat de puternic vremurile grele. Asta si pentru ca lucrurile fundamentale nu s-au schimbat in viata de zi cu zi a oamenilor. Ce sa se schimbe? Avem batranii nostri, obisnuiti cu greul si cu munca de o viata, cu sacrificiile enorme pe care le fac pentru copii. Pentru ei, pituca, slana, ceapa si puiul taiat duminica sunt lucruri neschimbate de zeci si zeci de ani. Nici macar televizorul si presa, adevaratii perturbatori ai linistii noastre de azi, nu-i tulbura. Cand ai treaba de dimineata si pana seara, cand ii musai sa lucri, n-ai timp sa-i vezi pe altii cum macina vant. Chiar ma gandeam - si Ii multumeam lui Dumnezeu pentru asta - ca daca ne intreaba cineva asa, brusc, ce necazuri avem, n-as sti ce sa raspund. Ce as aleg
