Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrevederea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu Peter Van Loan, ministrul canadian al comertului international

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul canadian al comerţului internaţional, Peter Van Loan, aflat într-o vizită de două zile la Bucureşti. În cadrul discuţiilor, cei doi demnitari au reconfirmat parteneriatul special existent între România şi Canada şi au abordat teme de interes comun de pe agenda bilaterală: liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada şi consolidarea cooperării în domeniul economic, o componentă esenţială a relaţiilor bilaterale. Unul din subiectele principale discutate de cei doi oficiali în cadrul întrevederii s-a referit la Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător UE-Canada, aflat în prezent în curs de negociere şi care are drept scop extinderea şi consolidarea relaţiilor economice şi comerciale dintre Uniunea Europeană şi statul nord american, România fiind un susţinător ferm al finalizării acestui instrument juridic. Cei doi miniştri au trecut, de asemenea, în revistă şi cele mai importante concluzii rezultate în urma Summit-urilor G8 şi G20, găzduite de Canada, la sfârşitul lunii iunie. Miniştrii au exprimat opinii similare în ceea ce priveşte eforturile consolidate pe care statele lumii trebuie să le depună pentru a depăşi criza economică şi financiară actuală. Vizita ministrului canadian pentru comerţ internaţional în România se înscrie într-un mini-turneu regional din care mai fac parte Rusia, Estonia, Bulgaria, Slovenia şi Slovacia, scopul principal fiind reprezentat de promovarea Acordului Comercial şi Economic Cuprinzător UE - Canada. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul canadian al comerţului internaţional, Peter Van Loan, aflat într-o vizită de două zile la Bucureşti. În cadrul discuţiilor, cei doi demnitari au reconfirmat parteneriatul special existent între România şi Canada şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 47 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 21 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 29 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°