Asigurarea că băncile sale sunt într-o stare corespunzătoare standardelor internaţionale, şi demonstrarea acestei stări faţă de pieţe, este însă esenţială pentru UE, avertizează The Economist, citat de presseurop.eu.

Când America a impus teste de stres asupra băncilor ei în 2009, acest lucru a ajutat la oprirea panicii pe Wall Street. Rezerva Federală s-a aplecat asupra catastifelor băncilor, a impus o viziune uniformă despre cât de rele ar putea fi pierderile şi a forţat băncile care nu aveau capital să şi-l procure, cu contribuabilul pe post de investitor de urgenţă.

UE urmează, cu rezultate prevăzute pe 23 iulie. Totuşi, în timp ce testele americane au fost conduse în stil militar, eforturile depuse de Europa au fost haotice, mai apropiate de o ceartă asupra cotelor de cod decât de o recapitalizare a celui mai mare sistem bancar mondial.

Băncile şi transparenţa nu fac casă bună

Băncile şi transparenţa nu sunt întotdeauna o combinaţie bună. Atunci când un constructor auto admite că are o problemă, fabricile sale sunt încă prezente o săptămână mai târziu, dar pentru o bancă este devastator. De aceea autorităţile de reglementare tratează uneori cu băncile în secret. Dar atunci când există deja o pierdere de încredere larg răspândită, lumina soarelui este singurul tratament rămas. Aceasta s-a întâmplat în Japonia în 2002-2003, când băncile muribunde au fost împinse să strângă capital până la nivelul estimărilor datoriilor lor toxice; şi, de altfel, în America anul trecut.

Europa a ajuns într-un punct similar. Unele bănci au fost excluse de pe pieţele internaţionale de împrumuturi, reflectând creşterea îngrijorării că acestea ar putea fi ruinate de problemele din sudul Europei şi de suspiciunea că s-ar baza încă pe împrumuturile amare din anii de boom. Dacă încrederea nu este restabilită, sistemul bancar al continentului, dependent în mare