Cei sapte medici-legisti care au participat la necropsia Madalinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul. De aceeasi parere sunt si criminalistii, probele confirmand sinuciderea artistei, o persoana extrem de sensibila, au declarat, luni, surse judiciare, citate de Mediafax.
Intre timp anchetatorii incearca sa il gaseasca pe barbatul care i-a vandut prietenei Madalinei Manole - Furadan-, un pesticid extrem de toxic a carui comercializare este interzisa.
Barbatul este pasibil de o pedeapsa de pana la 15 ani de detentie, potrivit articolului 312 Cod penal privind traficul de substante toxice.
Prietena Madalinei Manole a comunicat anchetatorilor SMS-ul prin care artista ii cerea sa o ajute in achizitionarea pesticidului. Tanara nu este cercetata in legatura cu procurarea pesticidului, insa cel care il vinde este pasibil de pedeapsa, sustin sursele citate.
Magdalena Mircea - cunoscuta publicului drept Madalina Manole - s-a sinucis in dimineata de 14 iulie, chiar de ziua ei de nastere. Ea a inghitit intre 350-400 de mililitri de furadan, un pesticid care indiferent de cantitatea ingerata produce decesul in cateva minute.
Audierile persoanelor in cazul privind sinuciderea cantaretei au relevat pentru anchetatori o fire "extrem de sensibila", iar psihologii au explicat ca este posibil ca nasterea "tarzie" sa fi produs o stare de depresie accentuata.
Specialistii spun ca femeile recurg frecvent la substante toxice pentru a se sinucide.
Pe de alta parte, in 17 iunie (in apropierea zilei de nastere a fiului artistei), cand Madalina Manole a fost internata la Spitalul de Urgenta Floreasca, dupa ce a luat cantitati insemnate de ibuprofen si paracetamol, i-a spus sotului ei, Petru Mircea, ca a a inghitit si "o substanta", insa analizele au infirmat acest lucru.