FMI le-a făcut ieri ungurilor ce i-a fost milă să ne facă nouă anul trecut: s-a ridicat de la masă şi a plecat. "Milă" este, desigur, eufemismul FMI pentru "calcul cinic".

După două săptămâni de discuţii, delegaţia FMI şi UE s-a ridicat şi a plecat, fără să ofere un motiv concret şi fără ca măcar să mai anunţe concluziile vizitei. Nemulţumirile, însă, se ştiu. Fondul nu este de acord cu taxa suplimentară impusă băncilor şi nici cu fondul care ar urma să-i salveze pe cei care nu-şi vor mai putea plăti ratele. În plus, Ungaria a depăşit după doar şase luni ţinta de deficit pentru tot anul, cu 20%.

Ungaria rămâne fără centura de siguranţă a FMI, o lovitură destul de dură după standardele acestor vremuri. Însă nu fatală. Ungaria avea nevoie mai ales de acces la bani, nu să-i tragă efectiv. A reuşit ca un an de zile să nu ia niciun cent.

În schimb, FMI avea nevoie de autoritate, după ce lăsase impresia că e dispus să accepte orice. Pe de o parte, nu-şi poate permite să lase o ţară să cadă, iar acesta a fost motivul pentru care anul trecut, înainte de alegeri, a înghiţit orice i-a aruncat România în faţă. Pe de altă parte, nu-şi permite să piardă principala armă de negociere: posibilitatea de-a răsturna masa. În cazul Ungariei, a făcut-o calculat şi controlat.

Deja ungurii se aşteaptă la o depreciere a forintului, la o creştere a dobânzilor şi a primelor de risc. Prin contagiune, efectul s-ar putea extinde mai întâi în România. În schimb, dacă lucrurile iau o turnură prea proastă, FMI se poate întoarce oricând.

Cât de proastă, asta e de fapt întrebarea. Sigur, toată lumea ştie deja ce înseamnă eşecul unui acord cu FMI, dar ultimele date, de la suspendarea tranşelor pentru Ucraina, au fost de la început expirate.

Cât de mult se poate deprecia o monedă, cât de mult pot sări dobânzile? FMI are nevoie de un răspuns exact pentru a-şi calibra p