Zi de doliu şi pentru literatura română. Duminică, 18 iulie, la Spitalul Elias a încetat din viaţă scriitorul Mircea Micu. Avea 73 de ani. Un romantic incurabil, un singuratic, după cum se autodefinea. A început să scrie poezii de esenţă romantică sub influenţa "Eminescului", aşa cum îi plăcea să spună.

"A fi" sau ce va fi după? Aceasta e întrebarea pe care şi-a pus-o, ca orice poet, şi Mircea Micu: "A fi peste mormântul verii,/ Sedus de viaţă ca de-un dor/ Mânz tânăr degustând lumina/ Sălbatic şi nerăbdător.// Să crezi că nu există moarte/ Că morţii sunt numai un fel/ De fluturi adormiţi de muzici/ Şi-nchişi în bile de oţel.// A fi uitat de toată lumea/ A fi iubit de cine vrei/ Când vin să te-ncălzească noaptea/ Fragile, turmele de miei.// A fi pe-un câmp uitat de lume,/ De smog uitat şi de maşini,/ Tu singur duelând în aer/ Cu săbiile unor crini.// A şti râzând, că sânul tandru/ Rotit în porţelan etern/ Se surpă-n el până devine/ Mormânt al laptelui matern.// Şi peste toate, ca un tigru,/ Să treci râzând şi să te minţi./ Şi când ameninţă zăpada/ S-o-ntâmpini cu o floare-n dinţi".

Şi despre sine tot prin versuri celebre era tentat să vorbească: "Eu sunt ce n-am fost niciodată/ Şi-un sfert din ce era să fiu", declara într-un interviu. Poet, prozator, dramaturg, eseit, gazetar, Mircea Micu s-a născut la Vârşand, în judeţul Arad, la 31 ianuarie 1937. Este autorul a 30 de cărţi, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Academiei Române. A fost funcţionar la Uniunea Scriitorilor şi, după 1989, inspector al Direcţiei de Cultură din Primăria Capitalei.

Volumele sale tipărite înainte de '89, precum şi cele de după au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.

În ultimii ani, Mircea Micu a colabora