Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa şi Spitalul Municipal Mangalia îi invită pe cetăţeni să intre în rândurle donatorilor de sânge, miercuri, între orele 8.30 - 12.30.
Pot dona sânge toate persoanele sănătoase cu vârsta cuprinsa între 18 - 65 de ani, cu greutatea peste 50 de kilograme, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă.
Persoanele peste 50 de ani trebuie să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă. De asemena, cadrele medicale avetizează eventualii donatori că le este interzis consumul de băuturi alcoolice cu două zile înainte de a li se lua sânge, iar în ziua donării se recomandă servirea unui mic dejun uşor, sărac în grăsimi.
Beneficii materiale
Cei care donează 450 ml de sânge beneficiază de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării sau o scutire de la cursuri în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor. De asemenea, donatorilor li se decontează transportul în comun din ziua donării între localitatea de domiciliu şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge.
Aşadar, doritorii pot merge miercuri la sediul Spitalului Municipiului Mangalia cu actul de identitate valabil, între orele 8.30 - 12.30.