Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facebook va atinge 500 de milioane de utilizatori

Publicat in Romania Libera, luni 19 iulie 2010 ·

Facebook, cea mai importantă reţea de socializare din lume, va atinge cifra de 500 de milioane de utilizatori, la nivel global. Cu o istorie de şase ani, să accesezi contul de Facebook a devenit deja un ritual în vieţile noastre de zi cu zi. Chiar şi cei care nu vedeau cu ochi buni Facebook-ul au fost atraşi să se implice de teamă să nu rămână pe dinafară pentru că ceilalţi colegi au cont. A conectat prieteni vechi şi familii. A testat limitele a ceea ce vrem să împărtăşim ce vrem să rămână privat, potrivit washingtonpost.com, citat de realitatea.net.

"Cu cât cantitatea de informaţie personală este mai mare cu atât numărul companiilor şi reţelelor de publicitate cu acces la informaţii este mai mare, consumatorii trebuie să înţeleagă că informaţiile pe care le dau sunt împărtăşite şi să fie atenţi dacă nu vor să-şi pună viaţa pe tavă", spune David Vladeck, şeful Federal Trade Commission. Reţeaua Facebook pregăteşte şi lansarea secţiunii "Facebook Stories", unde utilizatorii vor putea să împărtăşească felul în care reţeaua socială le-a schimbat viaţa. Facebook a atras atenţia Hollywood-ului. Sony Pictures va lansa "The Social Network", un film despre originile Facebook-ului în octombrie.

500 de milioane de utilizatori înseamnă populaţia SUA, Japoniei şi Germaniei la un loc. Sau de două ori populaţia Mexicului şi populaţia Baziliei. Universul Facebook este mai puţin decât jumătate din populaţia Indiei, dar în ultimul an numărul utilizatorilor s-a dublat. "A fost o provocare să reuşim să creştem de la zeci sau mii de utilizatori la sute de milioane", spune Zuckerberg fondatorul Facebook-ului, pe care l-a creat în camera de cămin de la Universitatea Harvard, acum şase ani. Firma s-a mutat de la Universitatea Avenue din Palo Alto într-un campus mai mare, la Page Mill Road.

Facebook a stârnit controverse, cele mai multe legate de faptul că regulile de co

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Un fost agent CIA pledează, într-o înţelegere cu justiţia, vinovat de spionaj în favoarea Chinei

News.ro acum 42 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă d 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul am

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 29 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum 23 minute
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°