Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I înaintea ediţiei 93 a Campionatului (I)

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 19 iulie 2010 ·

La două luni de la încheierea ediţiei precedente a campionatului primului eşalon al fotbalului românesc, cele 18 formaţii se pregătesc să ia cu asalt noul sezon, al 93-lea de la prima ediţie considerată ca primul campionat, sau a 73-a ediţie de la disputarea primului campionat în sistem divizionar. Noua ediţie începe în situaţia economică de criză din ţara noastră, una în care evident are de suferit şi fotbalul.

Deja una dintre formaţiile care au dreptul de a evolua în primul eşalon a clacat financiar. Este vorba de formaţia din Curtea de Argeş care şi-a anunţat retragerea. În locul acesteia, pentru a doua oară formaţia din Tg.Jiu a scăpat de la retrogradare.

După o absenţă de 18 ani în primul eşalon a revenit un centru care a avut un cuvânt de spus în sportul cu balonul rotund de la noi din ţară, Tg.Mureş. Nu mai este A.S.A. echipa lui Loţi Boloni şi a lui Florea Ispir, ci una recent înfiinţată, F.C.M. Tot ca reveniri dar după efemere plecări, este şi aceea a Universităţii Cluj şi a Sportului Studenţesc. „Şepcile roşii” clujene şi „gaşca nebună” bucureşteană revin în arealul fotbalului de primă ligă din Carpaţi. Pentru ca tacâmul să fie complet, în ediţia din acest sezon apare şi o debutantă, Victoria Brăneşti, echipa ce reprezintă cea mai mică localitate din ţară.

Vom căuta să facem o prezentare a competitoarelor din primul eşalon. Dacă sezonul nu de mult încheiat a fost poate cel mai echilibrat din ultimul sfert de veac, cel care începe va fi poate la fel de exploziv. Măcar prin prisma întăririlor şi a declaraţiilor echipelor ce vizează titlul. Rapidul nu-şi poate ierta faptul că în două sezoane consecutive au pierdut „Europa”, iar Dinamo a terminat destul de departe de podium. Nu mai vorbim de echipa din Bănie care de ani buni speră la o revenire în forţă deşi întoarcerea în Bănie e tot mai puţin probabilă. Şi în subsol lupta va fi la fel de ac

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°