Pe ei nu-i întreabă nimeni nimic. Pot să cheltuie oricât de mulţi bani publici

Nu-mi puteam închipui, în captivitatea sistemului monopartit, că ţara mea va ajunge, după atâtea sacrificii care-au verticalizat-o, dar şi după atâtea lichele care au vlăguit-o, să suporte asaltul primitiv al canaliilor. Monopartitismul părea cauza acestei multiplicări a lipsei de caracter. Nici pluripartitismul nu e altfel. Din contră, prosperă canaliile de tot felul. Unele din aceste canalii îşi au originea în pântecele şi în căpăţânile unora din acele lichele. Numeroşi fii de foşti nomenclaturişti, veniţi cândva pe tancuri să civilizeze bolşevic România, după ce-i vor fi asasinat ori după ce vor fi trimis în puşcării valori sociale, morale, ştiinţifice, culturale ale acestei societăţi, au dat o fugă în Occident şi s-au întors la masa de după soia, în România, s-o judece. Pungăşie intelectuală de ultimă speţă! Sângele victimelor, de care s-ar fi făcut vinovaţi părinţii lor, s-a întunecat în petele de pe scutecele şi, apoi, pe cămăşile acestor homunculi cu judecată brună şi cu disponibilitate către orice şi oricum. Clismănenii au predat, cât au trăit în ţară, scârboase lecţii comsomoliste nevinovaţilor tineri români, pe care n-au uitat să-i scuipe superior din closetul aeroportului prin care treceau către o lume mai bună.

Dar canaliile n-au avut doar apetituri externe. S-au ilustrat şi diverşi urangutani băştinoşi, cu întuneric reavăn pe creier şi sub unghii păstrând încă urme din sângele victimelor. Ei au pârjolit cât au putut, în anii dogmei (totuşi diferiţi de anii înfloritori ai perioadei) pământurile pe unde au primit investitura de partid şi de stat să conducă. Dar, în anii post-decembrişti, în plină prăbuşire a tuturor înfloririlor, într-o Românie opusă ţărilor cu capitalism luminat, canaliile au folosit toate mijloacele pentru a-şi consolida şi spori