Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gărâna 2010 - patru zile de jazz cu multe Grammy

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

Mâine începe a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna, iar fanii genului au ocazia să-i vadă la lucru pe Béla Fleck, câştigător a două premii Grammy în 2010, pe Patricia Barber şi alte 11 formaţii. Cel mai important festival de jazz din sud-estul Europei începe mâine la Gărâna, în Munţii Semenic.

Efortul organizatorilor de a înscrie încă de acum patru ani Gărâna în circuitul european al festivalurilor de jazz este răsplătit la fiecare ediţie. Şi cea din 2010 ţine ştacheta la un nivel valoric foarte ridicat. După numele mari prezente anii trecuţi (Stanley Jordan, Mike Stern - de două ori, Steve Hackett, Scott Henderson, Nguyen Le, Jan Garbarek, Victor Wooten sau Nils Petter Molvaer), Gărâna 2010 are drept capete de afiş pe muzicianul american Béla Fleck şi pe pianista Patricia Barber.

Jazzul scandinav, bine primit la Gărâna

Marius Giura, organizatorul festivalului, a testat publicul român la jazzul scandinav şi a observat că acesta place. Aşa se face că nu este an în care să nu invite cel puţin trei grupuri nordice.

În prima zi va urca pe scenă chitaristul norvegian Terje Rypdal, care a fost prezent şi anul trecut în Poiana Lupului. De data aceasta însă, Terje Rypdal va fi însoţit de Miroslav Vitous (contrabas), care a mai cântat şi el la Gărâna, acum doi ani.

Duminică vor concerta alte două grupuri scandinave: Dan Berglund's Tonbruket, din Suedia, şi Trygve Seim & Frode Haltli, din Norvegia.

Adepţi ai „şcolii teutone" de jazz, nordicii au fost mereu spectaculoşi prin „industrializarea" jazzului, prin folosirea mereu experimentală a multor efecte, semplere.

De aşteptat este duoul norvegian Trygve Seim & Frode Haltli, o combinaţie interesantă între saxofon şi acordeon. Tipic pentru NUJazz, abstract, incitant.

Patricia Barber şi paharul cu coniac

Ziua de duminică va fi dominată de prezenţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°