Dacă trăieşti cea mai mare parte a timpului conectat la întâmplările din jurul tău, ajungi să consideri normale lucruri, fapte, comportamente care oriunde altundeva ar părea cel puţin surprinzătoare, dacă nu cumva de-a dreptul scandaloase. Uneori însă te trezeşti ca dintr-un fel de vis urât, recepţionând ştire după ştire, una mai scandaloasă decât alta. E un exerciţiu pe care l-aş recomanda tuturor, acesta de a se detaşa brusc şi a se pune în situaţia cuiva care vine din alte zone ale lumii. Nu că aş vrea eu să schimb bunele noastre obiceiuri sau obiceie (ca să rimeze cu bordeie), dar există unele a căror prezenţă în comportamentul nostru ne separă tocmai de aceia cu care vrem, sau declarăm că vrem, să fim împreună.

Într-o seară, nu prea îndepărtată, văd la televizor că a mai fost arestat un profesor universitar într-un caz de mită. Am fost siderat. Noroc că mi-am adus aminte cine sunt, cum mă cheamă, în ce ţară m-am născut şi mai continuu să trăiesc. Era vorba de un adevărat grup infracţional, creat la o universitate din provincie, ca să vândă-cumpere examene universitare şi, finalmente, probabil, diplome. Nu ştiu dacă aşa ceva nu se va fi întâmplând din când în când şi pe la alţi europeni, colegi de uniune cu noi, dar firescul cu care este tratat aici un asemenea caz face, vorba ceea, puţin schimbată, diferenţa. Diferenţa între noi şi ceilalţi, cei care se tem de lege sau, pur şi simplu, au o conştiinţă care nu le permite asemenea comportamente, mai ales dacă sunt din lumea academică. Pentru că e de la sine înţeles că oamenii aceia, cei care au ales calea studiului şi pe cea a transmiterii către alţii a ceea ce au învăţat, nu fac parte sută la sută din lumea celor pentru care totul este marfă.

Cuvânt care la noi a devenit superlativul unei întregi generaţii! Uşor de bănuit ce idealuri le cutreieră creierele. Cineva declara că mulţi dintre noii candid