Patronii care - direct sau prin intermediul patronatelor la care sunt eventual afiliaţi - s-au repezit să susţină măsurile de reducere a salariilor bugetarilor, precum şi a pensiilor şi programelor de asistenţă socială s-au păcălit. Nu vorbim aici de aceia care sunt clienţi politici ai puterii şi care, dacă n-ar susţine măsurile guvernamentale, nu s-ar mai bucura de scurgerile atât de generoase din banul public. Ne referim doar la aceia care, probabil, au socotit că, dacă unele măsuri de restrângere tot trebuie introduse, măcar sunt preferabile cele care nu-i ating pe ei nemijlocit, cum s-ar fi întâmplat în cazul măririlor de impozite.
De altfel, nici nu prea aveau loc de întors, pentru că, de luni de zile, de când pluteau în aer măsurile de restrângere, subliniaseră şi iar subliniaseră că, orice ar fi, totul este să nu fie majorate impozitele şi taxele, acestea constituind cel mai mare rău posibil, întrucât ar da ultima lovitură sectorului privat care ţine economia şi care plătise deja factura crizei în 2009 ş.a.m.d. Teoretizări peste teoretizări au însoţit aceste susţineri pe tema că, vezi Doamne, în criză nu trebuie mărite impozitele!
Aşa că, din punctul de vedere al respectivilor reprezentanţi ai mediului privat de afaceri, măsurile guvernului Boc le veneau aproape mănuşă şi, oricum, nu puteau fi decât preferate măsurilor de creştere a impozitelor recomandate de FMI.
Totuşi, reprezentanţii bine intenţionaţi ai mediului privat de afaceri românesc s-au păcălit. şi s-au păcălit nu pentru că decizia Curţii Constituţionale de a anula tăierea pensiilor a dat lucrurile peste cap, obligând guvernul să pună în loc majorarea TVA, adică exact ceea ce antreprenorii privaţi români respinseseră cu atâta osârdie. S-ar fi păcălit oricum, chiar dacă nu exista această decizie a Curţii Constituţionale. Ar fi trebuit să fie mai atenţi la reacţiile capital
