Un gorjean, în vârstă de 40 de ani, i-a plătit unui bărbat două mii de lei pentru o tonă de motorină, iar după ce a alimentat, a constatat că trebuie să achite şi contravaloarea carburantului alimentat într-o staţie Peco, din Târgu-Jiu.
Evenimentul a avut loc ieri, în jurul orei 14.00, când gestionara de la staţia Peco a sesizat Poliţia. „Gestionara unei staţii Peco a anunţat faptul că Ion A., de 40 ani, din judeţul Gorj, a alimentat 1.000 litri de carburant, motorină, de la pompa staţiei, refuzând să achite contravaloarea acestuia. Din cercetările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit s-a stabilit că Ion A. a fost abordat de către un necunoscut, care, sub pretextul că urmează să-i vândă o cantitate de motorină la un preţ avantajos, l-a determinat pe acesta să-i ofere suma de 2.000 lei. Cei doi s-au deplasat la staţia Peco, moment în care persoana necunoscută a plecat cu cei 2.000 de lei, iar Ion A. a rămas să achite contravaloarea motorinei alimentate, în valoare de 4.689 lei“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.
Oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea bărbatului care şi-a însuşit pe nedrept suma de 2.000 lei, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.