Dacă-l întrebi pe un laureat al Premiului Nobel pentru fizica nucleară cum se strâng şuruburile, e mai mult decât probabil să spună că nu ştie. Dar dacă-l întrebi pe un lăcătuş cu patru clase terminate într-o şcoală comunală ce e cu fizica asta nucleară îţi răspunde fără să se gândească prea mult. Lăcătuşul ştie. Lăcătuşul ştie şi ce trebuie să facă guvernul ca să trăiască toţi bine. Ştie şi ce treburi învârt China şi Rusia. Ştie şi cine ar fi trebuit să conducă ţara după ce a murit Ceauşescu. Ştie şi ce era bine să-i fi dat poporului Ceauşescu, dacă voia să nu fie omorât. Ştie tot. La câţi oameni ştiu tot despre orice-i întrebi, poţi crede că suntem o naţiune de lăcătuşi renascentişti.
Dar nu numai lăcătuşii au un răspuns complet şi definitiv la indiferent ce întrebare li se pune, ci şi cetăţenii care apar frecvent la televizor, nu contează că-s ziarişti, miniştri, deputaţi sau lideri sindicali. Toţi au răspunsul prompt la nu contează ce întrebare li se pune.
Nimeni n-a spus niciodată "Nu ştiu" sau "Vă rog să mă scuzaţi, dar la asta nu mă pricep". Chiar şi eu, deşi îmi e tot mai clar că numărul treburilor la care nu mă pricep e peste acela al treburilor despre care mai ştiu câte ceva, am răspuns prompt la tot ce am fost întrebat. Ştiu că nu ştiu totul, dar, dacă spun că nu ştiu, jignesc persoana care mă întreabă. Fiindcă şi aceasta nu întreabă ca să afle, ci ca să i se confirme ce ştie.
Şi dac-ar fi vorba doar de ştiut, dar în majoritatea situaţiilor e vorba despre convingeri. Suntem o naţiune de lăcătuşi cu mai multe convingeri definitive despre orice decât toţi laureaţii Premiului Nobel la un loc. Decât toţi guvernanţii lumii şi decât toţi cei care, deşi trudesc de o viaţă ca să ştie foarte mult despre foarte puţin, mor roşi de îndoieli.
Cel mai bine m-a lămurit cum devine chestiunea cu ştiutul şi convingerile o bătrână cu o