Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Redebut de gală

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 iulie 2010 ·

După o pauză de două sezoane, una dintre cele mai iubite echipe din Ardeal revine în prima ligă, direct într-un meci cu Steaua.

Puţină lume credea, în vara anului trecut, că Universitatea Cluj va juca, după doar 13 luni, un meci cu Steaua Bucureşti în Liga I. Atunci, clujenii au scăpat ca prin minune de o retrogradare în Liga a treia şi, o dată cu venirea lui Florian Walter la echipă, în următorul sezon au reuşit promovarea. Tragerea la sorţi a programului nu a fost prea norocoasă pentru „studenţi", care trebuie să se adapteze la rigorile Ligii I direct cu un meci împotriva celor de la Steaua Bucureşti. Pe lângă faptul că nu au un adversar chiar de talia lor în prima etapă, dezavantajul cel mai mare al „şepcilor roşii" este că vor juca la Alba Iulia, nu doar cu Steaua, ci şi cu celelalte formaţii din Liga I, până când noul stadion din Cluj va fi terminat.

„Acesta este practic cel mai mare inconvenient, dar nu cred că distanţa de 100 km va fi un obstacol prea mare pentru cei care iubesc cu adevărat această echipă. Va fi greu cu Steaua, nu doar pentru că va fi prima etapă, dar şi pentru că practic suntem o formaţie complet nouă, iar mulţi dintre jucători vor debuta în prima ligă. Ce pot să promit este că vom face tot posibilul să câştigăm, băieţii vor da tot ce au mai bun în ei şi sperăm să le facem o bucurie suporterilor încă din prima etapă", a declarat antrenorul clujenilor, Marian Pană. Chiar dacă în „amicalele" din Austria Universitatea a avut rezultate satisfăcătoare, ultimele două partide de verificare disputate la revenirea în ţară au însemnat tot atâtea înfrângeri, 0-2 cu FC Zalău şi Gaz Metan Mediaş. „Nu sunt îngrijorat, pentru că un meci cu Steaua înseamnă total altceva", îşi face curaj tehnicianul „studenţilor". Meciul Universitatea Cluj-Steaua Bucureşti se va disputa duminică, de la ora 18.00.

Steaua, adversarul preferat

Ultima vic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 29 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 48 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°