Primarii unităţilor administrativ-teritoriale care au aderat la Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară Medgidia (ADIM) au fost invitaţi ieri, de către Consiliul Judeţean Constanţa, la o consfătuire pe tema deşeurilor.
Reuniunea a avut loc în sala mare a Prefecturii Constanţa, fiind prezidată, printre alţii şi de către vicepreşedintele CJC Cristian Darie. La un moment dat, spiritele s-au încins, ajungându-se chiar la un schimb de replici jignitoare între reprezentantul CJC şi primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel.
Totul a pornit potrivit martorilor, de la faptul că edilul din Castelu a avut obiecţiuni la recomandările reprezentantului CJC care contesta proiectul de management al deşeurilor derulat de către ADIM. „Eu i-am spus domnului vicepreşedinte că am încheiat contract cu operatorul de la ADIM şi până în noiembrie or să vină să-mi ia gunoiul de la poartă, în timp ce proiectul propus de ei, i-am spus că urmăreşte numai profit", ne-a declarat primarul din Castelu. „M-a făcut nesimţit", a adăugat Nicolae Anghel. Se pare însă, că nici edilul nu a rămas „dator", replicându-i vicelui CJC: „mai nesimţit ca cei din conducerea Consiliului Judeţean nu sunt". Primarii unităţilor administrativ-teritoriale care au aderat la Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară Medgidia (ADIM) au fost invitaţi ieri, de către Consiliul Judeţean Constanţa, la o consfătuire pe tema deşeurilor.
Reuniunea a avut loc în sala mare a Prefecturii Constanţa, fiind prezidată, printre alţii şi de către vicepreşedintele CJC Cristian Darie. La un moment dat, spiritele s-au încins, ajungându-se chiar la un schimb de replici jignitoare între reprezentantul CJC şi primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel.
Totul a pornit potrivit martorilor, de la faptul că edilul din Castelu a avut obiecţiuni la recomandările reprezentantului CJC care contesta proiectul de management al de