Am auzit destui români care – dacă încerci să le vorbeşti despre trecut – exclamă excedaţi: „Ce rost are să dezgropăm morţii!?“
Ce torţionari, ce crime, ce victime, ce puşcării politice, ce vieţi distruse, ce luptători în munţi, ce ţară îngenuncheată, ce ierni fără căldură şi apă caldă, ce zile şi nopţi fără curent electric, ce frică de-a deschide gura, ce graniţe închise, ce cozi, ce oameni atârnând pe scările troilebuzelor, ce turnătorii şi-n familie, ce imbecilizante şedinţe şi ore de învăţământ ideologic, ce demolare generalizată, ce pădure de cutii de beton pe post de locuinţe, ce industrie dezvoltată dement, producând în pagubă, ce colectivizare cu forţa şi cu mult, mult sânge? N-are rost să dezgropăm morţii, frate!
Dar aceiaşi români devin brusc interesaţi când e vorba despre o dezgropare a morţilor LA PROPRIU! Wow! Explodează ratingurile, cresc exponenţial tirajele, se blochează traficul pe Internet. Morţi dezgropaţi PE BUNE!? Yummy! Staţi aşa, că asta-i fază de comentat, vorba papagalului.
Am avut nu de mult un mort mumificat miraculos, care a fost aşezat ca o statuie, sprijinit de un copac, de-a venit lumea să stea de vorbă cu el şi să-l pipăie. Acum avem ce vorbi săptămâni sau chiar luni de-a rândul, până vor fi gata testele ADN în cazul soţilor Ceauşescu. Pentru familie, e normal să existe interes în spulberarea îndoielii. Dar pentru noi? A calculat cineva ce vârstă ar avea Ceauşescu dacă, prin absurd, ar trăi? ASTA ne preocupă pe noi, în legătură cu cei 45 de ani de ciumă roşie, dacă în acele morminte sunt acele cadavre? Şi dacă nu - ce?
Ce-i drept, suntem în excelentă companie! Cu doar două zile în urmă, Hugo Chavez l-a exhumat pe eroul venezuelean Simon Bolivar, pentru a afla dacă nu cumva acesta a fost ucis, şi nu răpus de tuberculoză, cum se ştie.
Interesul halucinant pentru deshumarea soţilor Ceauşescu a
