Revolutiile pasoptiste au impus modelul democratic, sub diversele lui forme constitutionale. De atunci, conducerea treburilor publice se cuvine reprezentantilor alesi ori numiti in Parlament sau Adunari Legiuitoare. Nationale ori locale.
Alesii se asociaza in echipe, grupuri de lucru, fiecare cu rolul sau. Hotararile se iau cu majoritate de voturi. Vremea cand suveranul hotara in numele Sau, al poporului si al lui Dumnezeu ca uns al Acestuia a apus. Teoretic.
Practic, prin inselarea vigilentei cetatenesti, incercarile de monopolizare a puterilor au continuat, numai ca legitimitatea disparuse in neantul istoriei, iar tiranii au platit, unii in timpul vietii, altii postmortem prin oprobriu public vesnic. Lectia aceasta copiii o invata la educatie civica.
Ideologiile politice sunt frumoase. Ele pot fi citite ca niste romane pastorale cu Daphnis si Chloe, cu miorite fericite, pajisti parfumate si cantari de pasarele. Ca si oamenii, popoarele viseaza. Dar trezirea la realitate e mai devreme ori mai tarzie in functie de aderenta la cultura si civilizatie.
De la Herodot, Dio Cassius..., A.D. Xenopol aflam ca stramosii nostri nu prea stiau ca unirea face puterea, nu intelegeau lucrul in echipa, fiindca toti trebuie sa slujeasca cu credinta numai comandantului suprem, nu telurilor unei natiuni, motiv pentru care istoria ne tine la margine de lume, la "fundul gramezii" (T. Judt).
Niciunui conducator indigen nu i-a venit ideea sa cerceteze pe indelete cauzele inapoierii noastre ca sa stie cu ce sa inceapa. I-a fost dat unui alogen sa ia taurul indaratniciei carpatine de coarne, punandu-si sfetnicii, carturari pasoptisti si iluministi, la treaba. Se parea ca Spiru Haret reusise. Numai ca roadele muncii sale au fost strivite sub senilele tancurilor de ocupantul sovietic "aliat" cu cozi de topor si clasa muncitoare, iar i
