Blândă şi îndelung însorită partea asta de ţară unduind în ritmul colinelor de sub munte! „Valahia pe sub munţi" (cum numeşte Radu Anton Roman Muntenia şi Oltenia de sub poala Carpaţilor), România „Miazăziană" stă de câteva milenii sub semnul viilor şi al livezilor cu pruni.
A înţeles iute asta şi ardeleanul cel dedulcit la vinuţ roşu, gros ca sângele şi sec-împarfumat de Urlaţi - care, în codul lui de „uniuni oenologico-gurmande", bine se mai potriveşte cu oricare dintre bucatele cu afumătură şi cârnaţi ale făgărăşenilor, neamurile vrednicei bunici din Ohaba. „De unde mă uit eu, de pe fundul cratiţei, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău sunt totuna: dealuri mai mult, sare fără sfârşit - niciodată nu ştii când se termină unul şi începe altul - păduri, livezi şi podgorii uriaşe, nenumărate grădini de casă, o foială incredibilă de animale, de copii, de maşini, de căruţe", scrie „ohabianul" Roman, necontenind a ridica în slăvi această „ţară a ţuicii" („Novaci, Vâlcea, Moroeni, Sălătruc, Pietroşiţa, Câmpulung, Domneşti, Curtea de Argeş, Vălenii de Munte, Breaza, Nehoiu sunt repere absolute ale prunatei naţionale"), această „ţară a vinului" („a marilor vinuri - Sâmbureşti, Dobroteasa, Drăgăşani, Pietroasele, Tohani, Urlaţi, Ceptura, Valea Călugărească, Buzău - ce se mai poate adăuga?"), această Valahie de Nord care „adună o bucătărie bogată, cea a mănăstirilor şi a târgurilor înşirate pe câte-o vale, de roboteală îndelungată pe plită şi cuptor, excelând în găteli de fructe - dulceţuri şi şerbeturi rafinate - şi în ciorbe şi tocăniţe de neuitat, precum şi cea ţărănească, de fierturi, mămăligi şi brânzeturi unice".
Din acest teritoriu unic, gastronomul cu înfăţişare de satir însoţitor al lui Dionissos ne aduce dinainte o masă plină cu blide în care aburesc bucatele locului. De la „Puiul de Voineşti", cu „carnea rumenă şi pictată
