În urma sesizării făcute de primarul comunei Cogealac, Cati Hristu, şi al controlului de specialitate efectuat de inspectorii de urbanism din cadrul Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, inspectorul-şef teritorial, a luat decizia de a ataca în contencios autorizaţia de construire nr. 44/14.07.2010 ,,Parc eolian Cogealac, putere instalată 195MW“, comunele Cogealac, Fântânele, Grădina, judeţul Constanţa.
"În acest caz, emiterea unei autorizaţii de construire de către autorităţile judeţene fără avizul autorităţilor locale, motivat de faptul că terenurile aferente investiţiei depăşesc limita unei unităţi administrativ - teritoriale, încalcă principiul autonomiei locale, putând chiar să compromită proiecte locale de dezvoltare aflate în diverse stadii de aprobare sau execuţie. Întrucât această autorizaţie a fost emisă fără a avea la dosar avizul primărie Cogealac, lucrările care se desfăşoară pe teritoriul administrativ al localităţii sunt lucrări neautorizate. Din acest motiv voi solicita suspendarea lucrărilor până la finalizarea acţiunii în instanţă", a precizat şeful ITC.
În urma sesizării făcute de primarul comunei Cogealac, Cati Hristu, şi al controlului de specialitate efectuat de inspectorii de urbanism din cadrul Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, inspectorul-şef teritorial, a luat decizia de a ataca în contencios autorizaţia de construire nr. 44/14.07.2010 ,,Parc eolian Cogealac, putere instalată 195MW“, comunele Cogealac, Fântânele, Grădina, judeţul Constanţa.
"În acest caz, emiterea unei autorizaţii de construire de către autorităţile judeţene fără avizul autorităţilor locale, motivat de faptul că terenurile aferente investiţiei depăşesc limita unei unităţi administrativ - teritoriale, încalcă principiul autonomiei locale, putând chiar să compromită pro