In timp ce poetul isi desfasura evocarile si panicarile, conu' Culita - cum il alintau congenerii - dadea zor sa incheie macar primii nasturi la un articol ce nu suferea aminare... Un personaj emblematic pentru Cronica veche: Nicolae Barbu. Un domn enigmatic, cu ochelari fumurii, deasupra carora se intindea plaja unei stralucitoare chelii. Un cronicar de teatru, fara gesturi teatrale, impresionind prin seriozitatea analizei unui spectacol, pina la ultimele amanunte si consecinte. Un comentator al fenomenului literar privit mai ales dinspre clasici, spre noi, ca niste urmasi neinstare a urma pilda modelelor. Un polemist urban si academic, straduindu-se a demonstra ca demersul sau este Sine ira..., cum isi intituleaza o carte. Prea sobru, minutios si - uneori - lipsit de relief, s-a aratat disponibil si la cozerii si umanioare de Antract, scrise din virful penitei. Un crai de curtea veche, care stia sa flateze, eventual sa ademeneasca o doamna / domnisoara care ii placea. A facut „cariera" in redactie, mult timp dupa moartea lui, formula introductiva matinala: „- Buna dimineata! Ei, ce facem, doamna Adela, domnisoara Adina, o punem?!". „O punem, domnu' Barbu, sigur ca da, imediat o punem...", raspundeau adresantele, cu gura pina la urechi si cu pieptii doldora de promisiuni... neonorate. Era vorba, desigur, de a pune de o cafea... Asta era la ora 9, prima ora de slujba la imparatie. Imediat se apuca de citit textele pentru numarul curent al revistei, de scris o cronica teatrala sau o nota, pentru pagina de „Moment". Trebuia sa se grabeasca, intrucit..., intrucit la ora 10, nesmintit, aparea, filiform, aproape imaterial, Nicolae Tatomir. Isi facea intrarea ca un pitigoi furios, se invirtea in jurul axei sale - ci, as zice, in astfel de momente semana cu Chaplin - si-l tragea pe Barbu de mineca: „Badie, stai sa-ti povestesc!". Cronicarul isi ridica privirea peste ochelar