Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FILMUL EVZ: Nu mă uita

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 iulie 2010 ·

"Departe de ea" spune o poveste emoţionantă despre drama bolnavilor de Alzheimer.

Fiona (Julie Christie) şi Grant (Gordon Pinsent) sunt căsătoriţi de 44 de ani şi se iubesc foarte mult. Cei doi se mută într-o zonă feerică de munte, unde trăiesc înconjuraţi de cărţi, de pădure şi de zăpadă. Totul decurge perfect până când Fiona dă primele semne că ar suferi de Alzheimer.

La un moment dat, femeia dispare şi, după ce o găseşte, soţul ei realizează că, pentru binele ei, trebuie să o interneze într-un azil. Pentru prima dată, cei doi sunt nevoiţi să se despartă, mai ales că politica azilului este ca pacienţii să nu primească vizitatori în primele 30 de zile.

Însă când Grant o vizitează pe Fiona, descoperă nu numai că soţia sa l-a uitat, ci şi-a transferat afecţiunea asupra unui alt bărbat. Cum distanţa dintre ei este din ce în ce mai mare, Grant este nevoit să facă un sacrificiu, pentru fericirea Fionei.

Nuvelă ecranizată pentru Julie Christie

Cu o poveste dureros de asemănătoare cu cea din "Jurnalul", în care rolurile principale sunt deţinute de Gena Rowlands şi James Garner, filmul de faţă este o adaptare a unei nuvele scrise de Alice Munro.

Regizoarea Sarah Polley a gândit această ecranizare special pentru Julie Christie. Cu acest rol, actriţa a făcut dovada talentului ei, cucerind un Glob de Aur şi fiind nominalizată la Premiul Oscar şi la BAFTA.

20.30 - ACASĂ TV

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 44 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 28 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 58 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 40 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 28 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Constanța Polițiștii de frontieră pregătiți pentru valori de trafic crescute în punctele de trecere a frontierei de stat de la frontiera cu Bulgaria

Ziua Constanta acum 5 ore
În perioada 21-24 iunie 2024, aproximativ 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor desfășura zilnic activități specifice în punctele de trecere precum și de supraveghere a frontierei de stat. Aceștia vor folosi mijloacele de mob

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°