Cinci oameni au ajuns la spital acum câteva ore în urma unui grav accident de circulaţie produs pe DN 65, între Slatina şi Slătioara. Medicii spun că trei dintre victime sunt grav rănite.
Accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi a efectuat o depăşire şi nu a mai avut timp să revină pe banda sa. Potrivit poliţiştilor, I. V., din municipiul Slatina, conducea un autoturism marca Nubira, către Craiova. S-a angajat într-o depăşire şi intrat în coliziune frontală cu un autoturism Volkswagen Golf, condus regulamentar din sens opus de T.M., tot din Slatina. În urma impactului, autoturismul Golf a fost proiectat într-un stâlp de curent electric.
„S-a auzit o bubuitură puternică”
„S-a auzit o bubuitură puternică, după care Golful s-a oprit în acel stâlp. Am sunat repede la 112 şi am anunţat accidentul. Şoferii şi pasagerii au ieşit singuri din maşini şi au fost luaţi de ambulanţă şi SMURD”, a spus Mihăiţă Drăgan, martor la producerea accidentului.
Mai multe ambulanţe, un echipaj SMURD şi poliţia au ajuns la faţa locului. „Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Cristian Bădiţă, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt. Circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens timp de aproape 40 de minute.