Uitându-mă tot mai atent în jurul meu aşa, când mă ia cu plictis şi n-am altceva mai bun de făcut decât să-mi vâr nasu'n oala altuia, constat că e posibil ca, de fapt şi de drept, în anumite momente, contexte şi situaţii, să îi cam nedreptăţim pe bieţii bărbaţi în ce priveşte cantitatea de fericire pe care sunt capabili s-o stârnească-n consoartele lor.
Vorba e că ne-am obişnuit să-i catalogăm pe mulţi drept grobieni fără prea mari şanse de tratament. Practic, o seamă de nesimţiţi gata oricând să ne facă zile fripte, să ne trateze ca pe nişte dobitoace, să aibă de la noi un car de aşteptări şi, în schimb, să ne ofere puţină dragoste transpirată, surmenată, tracasată, lipsită de preludiu şi finalizată în ejaculări precoce.
Câte femei în jurul vostru nu cunoaşteţi care să se fi lamentat cât de cât recent că e oropsită acasă la dumneaei, că o surghiuneşte bărbată-său în bucătărie câte e ziulica de lungă, că nu se osteneşte măgaru' nici piaţa să i-o facă, că aşteaptă de la ea să cureţe casa bec, să-i gătească mereu supe şi ciorbe, să aibă seară de seară desertul preferat pe masă şi berea la-ndemână, dacă se poate chiar pe tăblia patului din dormitor şi, colac peste pupăză, mai are şi pretenţia să-i dea socoteală la fiecare centimă cheltuită şi mai ales, culmea!, să prezinte fluturaşu' de salariu la barosan de cum vine bănuţu', urmând ca dânsul, în chibzuinţa sa nemărginită, să aloce gologani pentru fiecare necesitate fix cât crede dumnealui de cuviinţă. Şi cum să nu creadă el corect, când el e capu' la familie?!
Pe de altă parte, aceleaşi dame văicăricioase pretind că nu primesc în schimb prea mare scofală. Din când în când le scot mămăligarii lor la o terasă cu mici ieftini, la carton. Se mai întâmplă, de asemenea, să le vină chef de un grătar de weekend şi asta-i iar tratariseala pentru femeia muncitoare şi, da, uneori aduc acasă un ca
