În 1888, la ora la care sosea în Provenţa în căutare de lumină şi culoare, Vincent Van Gogh era considerat de contemporani mai degrabă un om pe jumătate nebun, un iluminat care punea în pânzele sale o energie ieşită din comun. Nimeni nu bănuia la ora aceea că acest olandez stabilit în Franţa, ca şi alţi numeroşi artişti din Europa, urma să devină, după moartea sa, unul dintre cei mai importanţi pictori din lume şi că pânzele sale urmau să se vândă cu sume astronomice. Nici Provenţa nu bănuia că umbra lui Van Gogh urma să planeze asupra ei şi să atragă într-o bună zi, pe urmele acestui mare artist, sute de mii de turişti.

Astăzi, cine vizitează oraşele Arles şi Saint-Rémy-de-Provence se întâlneşte iremediabil cu Van Gogh. Mai multe expoziţii permanente îi sunt consacrate în ambele oraşe, iar municipalitatea din Arles a decis să transforme unul din cele mai frumoase palate ale oraşului într-o fundaţie purtând numele marelui artist.

Şi mai tulburătoare însă este întâlnirea cu Van Gogh la Saint-Rémy-de-Provence. Există lângă acest pitoresc oraş provensal o veche mănăstire din secolul al XI-lea în care au fost dintotdeauna primiţi pentru îngrijire cei suferind de tulburări psihice şi de crize de personalitate. Un fel de sanatoriu pentru neliniştiţi, pentru neadaptaţi, pentru bolnavii de ei înşişi. Van Gogh a fost şi el internat acolo, pentru că, încă de pe atunci, respectivul stabiliment încerca să-i vindece pe aceşti bolnavi ai minţii printr-un fel de terapie artistică. În perioada cât a stat la Saint-Paul de Mausole, Van Gogh a pictat de altfel ca un nebun... 143 de pânze şi 150 de desene, iată rezultatul acelui sejur care nu l-a vindecat, dar care a marcat definitiv locul.

Astăzi, turiştii pot vizita camera în care a stat Van Gogh şi li se propune un parcurs în peisajul înconjurător pentru a se opri şi ei în faţa unor cariere, a unor