Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peter Van Loan: „Canada aşteaptă 250.000 de imigranţi“

Publicat in Adevarul, duminică 25 iulie 2010 · ·

Ministrul canadian al Comerţului Internaţional spune o poveste de succes despre ţara sa: a reuşit să gestioneze bine criza şi îşi reia creşterea economică, bazată inclusiv pe atragerea imigranţilor.

Ministrul canadian al Comerţului Internaţional, Peter van Loan, s-a aflat la Bucureşti pe 16 iulie, în cadrul unui turneu mai lung pe care l-a întreprins în ţări din Europa Centrală şi de Est: Rusia, Estonia, Bulgaria, Slovacia, Slovenia.

Scopul vizitei sale a fost promovarea viitorului Acord de liber schimb dintre Canada şi Uniunea Europeană. Pentru Canada, Europa este al doilea partener comercial şi de investiţii, după Statele Unite.

Pentru Europa, Canada este al patrulea investitor străin. Numai aceste date arată că un asemenea acord reprezintă o miză importantă de ambele părţi ale Atlanticului. În plus, România şi Canada au o legătură specială, prin cei 200.000 de conaţionali emigraţi acolo.

Ovidiu Nahoi: Domnule ministru, ţara dumneavoastră pare să traverseze criza economică mai bine decât alte state dezvoltate. Care ar fi explicaţia?

Peter Van Loan: Cazul Canadei este, într-adevăr, unul foarte fericit. Noi ne-am comportat foarte bine în criză, în comparaţie cu alte state. Ca şi alţii, am avut o scădere economică, dar aceasta a fost cea mai mică dintre ţările cele mai dezvoltate. Acum ne aşteptăm la o creştere economică puternică. Motivul? Am fost bine pregătiţi, aveam deficite reduse, am avut planuri de reducere a taxelor pentru a stimula economia. Reducând taxele cu şase luni înainte să lovească criza, am putut susţine economia prin stimularea consumului. Avem şi alte măsuri, cum ar fi o scutire temporară de taxe. Am încurajat iniţiativele oamenilor de a-şi renova propriile locuinţe, printr-o politică de creditare. A fost o măsură foarte eficientă, a ajutat foarte mult. Cel mai important lucru a fost sistemul banc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum o ora
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum o ora
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Clotilde Armand, apel pentru renumărarea voturilor. „Ciolacu şi Ciucă sunt părtaşi la cea mai mare fraudă electorală după 1946”

HotNews acum 53 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut joi renumărarea voturilor, susținând că are dovezi că scrutinul din 9 iunie a fost fraudat și că va depune dovezile la Parchetul General. Membra USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 4 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°