In 1998, dupa doi ani de guvernare, CDR avea 30% in sondaje. In 2010, dupa un an si jumatate, PD-L are cam jumatate in unele dintre sondaje. In altele, mai putin. Inevitabil, comparatia se face.
Toata lumea vorbeste ca PD-L ar putea impartasi soarta celui mai important partid al guvernarii din 1996-2000. Ca se poate prabusi sau chiar rata intrarea in Parlament in 2012, precum PNTCD. Din fericire pentru partidul lui Boc, asa ceva nu are cum sa se intample. PD-L nu e PNT. Dintr-o mie si unul de motive.
Doua partide
Atat PNT, cat si PD-L au purtat sau poarta povara guvernarii. Principala povara. Deci erodarea lor e ceva normal, mai ales in situatii de criza economica. Sa fim sinceri, taranistii erau atunci intr-o situatie mult mai rea. Asemanarea e insa mai mult decat evidenta.
Numai ca cele doua partide se deosebesc foarte clar din cateva puncte de vedere. In principal pentru ca PD-L e un partid adevarat, comparativ cu Partidul National Taranesc. Crestin si Democrat. Ce-i drept, nu la doctrina, traditie sau alte lucruri asemanatoare. Ci pentru ca este o organizatie functionala. O masinarie de strans voturi, capabila sa iasa bine din multe batalii politice.
In primul rand, au lider. Orice s-ar spune despre Traian Basescu si oricat ar fi cazut in preferintele electoratului, tot un lider ramane. Capabil sa ia decizii. Sa ghideze. Un lider pe care taranistii nu l-au avut. Emil Constantinescu si Ion Diaconescu nu au putut juca acest rol. Primul i-a abandonat exact inainte de batalia din 2000, cel de-al doilea era mult prea batran. Asa ca urmasii lui Coposu s-au devorat intre ei in nenumarate razboaie interne.
In al doilea rand, au lideri. Cei din esalonul doi. Au oameni mult mai valorosi si mai atractivi electoral decat PNT. Cel care era condus de o armata de septuagenari si octogenari fara mare forta si