Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târziu, deci niciodată

Publicat in Romania Libera, luni 26 iulie 2010 ·

Mircea Sandu a ieşit la iarbă verde şi, după ceva timp, a apărut pe un stadion al Ligii I la fotbal. Aşa cum probabil era de aşteptat, a ajuns în Regie pentru a saluta revenirea echipei sale de suflet pe prima scenă. Din păcate, însă Sportul Studenţesc l-a dezamăgit şi a pierdut cu 0-1 în faţa Oţelului la capătul unui meci influenţat aproape decisiv de căldura infernală sub care s-a disputat.

La final, preşedintele FRF a spus că ar fi cazul ca în Liga I să existe 16, nu 18 echipe. Probabil în ideea că, dacă vor fi mai puţine, vor avea şi o potenţă financiară mai mare, vor avea bani de nocturnă - în Regie nu există aşa ceva, deci s-a jucat de la ora 16.30, la aproape 40 de grade -, de jucători mai buni ş.a.m.d. Din păcate, Naşu' face aceste declaraţii în prima etapă a sezonului, deci într-un moment în care nu se mai poate lua nici o decizie în acest sens. Iar până la viitoarea Adunare Generală, care va avea loc în primăvara anului viitor, mai e mult timp... suficient ca oamenii să se răzgândească.

Nu e numai atât. Părerea noastră este că nu numărul echipelor trebuie modificat, ci criteriile în urma cărora ajung acestea să joace în Liga I. Criterii financiare dure, cum se întâmplă să găsim în străinătate, cu bugete garantate pe un sezon, nu de pe azi pe mâine, cu salarii asigurate pe un campionat, cu acte care să dovedească dacă grupările au sau nu datorii către autorităţile locale sau către terţi. Nu în ultimul rând, licenţele ar trebui acordate cluburilor care au stadioane adecvate pentru prima ligă, iar aici ar trebui puse nişte condiţii clare: nocturnă, turnicheţi la intrare, supraveghere video, vestiare şi încăperi adiacente la nivelul competiţiei, plus alte câteva puncte care cu greu sunt îndeplinite la noi. Sau nu sunt... dar se închid ochii pentru că nimeni nu vrea să retrogradeze X sau Y din cauza faptului că are un stadion prea demodat. Asta ar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 38 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani

News.ro acum o ora
Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România. S-a născut la Vărai judeţul Maramureş la 27 iunie 1958. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română - limba şi literatu

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum o ora
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 37 minute
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 3 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 5 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°